Atentie la serpi! Daca iesiti la iarba verde aveti toate sansele sa veniti cu un exemplar acasa


Intră acum și în grupul de

Pompierii militari din cadrul ISU Suceava au avut parte pe parcursul zilei de sâmbătă de o intervenţie cum au văzut până acum doar la televizor. Garda de intervenţie din cadrul Detaşamentului Gura Humorului a fost solicitat să intervină pentru a scoate un şarpe dintr-o maşină.

Incidentul a avut loc în jurul orei 13:45 când o familie ieşită la iarbă verbe, în zona Ariniş din municipiul Gura Humorului, a sunat de urgenţă la 112 după ce în interiorul autoturismului cu care veniseră au văzut un şarpe.

Conform datelor puse la dispoziţie de Biroul de presă din cadrul ISU Suceava „când pompierii au ajuns la faţa locului, un militar, cu ajutorul mijloacelor din dotare, a îndepărtat şarpele ce avea o lungime de aproximativ 65 – 70 centimetri, acesta aflându-se în spatele bateriei de acumulatori a autoturismului”.

Descurcându-se mult mai bine decât colegii lor din capitala ţării când s-au confruntat cu astfel de incidente, după aproape 20 de minute misiunea s-a încheiat cu succes fără să se înregistreze victime omeneşti iar reptila a fost eliberată din nou în pădurea din apropiere.


Intră acum și în grupul de