Trei minori din Scheia, judetul Suceava, s-au specializat pe furtul de biciclete


Intră acum și în grupul de

De cele mai multe ori un copil îşi doreşte o bicicletă pentru a se plimba alături de prieteni dar trei minori din localitatea Şcheia, judeţul Suceava, s-au specializat în a fura biciclete pe care ulterior să le vândă.

Sâmbătă după-amiază unul dintre ei a fost prins chiar de una dintre victime şi dus în faţa poliţiştilor unde a recunoscut tot.

Până acum cei trei minori au reuşit să fure cinci biciclete de pe raza localităţii dar două dintre ele au fost recuperate de organele de ordine şi înapoiate proprietarilor pentru celelalte făcându-se în continuare cercetări.

Cei trei minori au vârstele cuprinse între 10 şi 13 ani iat toate loviturile le-au dat într-o singură zi pe parcursul a doar o oră. Conform IPJ Suceava, „în cauză se efectuează cercetări, în stare de libertate față cei trei minori sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând a se dispune procedural”.

Un alt caz de furt semnalat pe raza judeţului Suceava a avut loc în comuna Todireşti, unde o femeie de 36 de ani care construieşte o casă pe raza localităţii s-a trezit că persoane necunoscute, au pătruns în incinta locuinţei de unde au sustras un distribuitor pentru încălzire și peste 110 metri liniari de ţeavă cupru, în valoare de aproximativ 2700 lei. Femeia va fi nevoită să achiziţioneze din nou materialele necesare pentru realizarea instalaţiei de încălzire pentru casă, chiar dacă poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat față de autori necunoscuți, cercetările fiind continuate de către lucrătorii Postului de poliție Todireşti.


Intră acum și în grupul de