Intră acum și în grupul de
După ce tânărul a căzut la pământ, agresorul de 33 de ani a tăbărât pur şi simplu peste acesta lovindu-l cu sălbăticie, de mai multe ori, cu o bâtă în zona capului.
Când s-au săturat să-l mai lovească, cei doi au plecat de la locul faptei, ulterior, victima fiind găsită de alţi consăteni, într-o baltă de sânge şi transportată cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean Suceava, fiind internată în secţia de chirurgie a acestuia.
“În cauză, s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate față de cele două persoane participante la agresiune sub aspectul savârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, urmând a se dispune procedural”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Bogdana Crăciun.