Presedintele UNPR Suceava, Catalina Vartic, si sotul acesteia, nasi pentru 11 cupluri din Stroiesti la nunta de aur


Intră acum și în grupul de

11 cupluri din comuna Stroieşti, judeţul Suceava, au avut parte duminică, 18 septembrie, de un eveniment deosebit cu ocazia împlinirii a 50 de ani de căsătorie. Preotul paroh, părintele Druţa Ioan, un suflet mare, plin de har dumnezeiesc, a oficiat pentru prima dată in comuna Stroieşti, o slujbă specială a cununiei, împreună cu alţi 3 preoţi. La slujbă au participat peste 100 de persoane, copii, nepoţi şi strănepoţi ai cuplurilor.

In calitate de naşi de cununie au fost preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a UNPR, Cătălina Vartic şi soţul acesteia Ionuţ Vartic. Aceaştia au oferit FINILOR de AUR câte o icoană şi un buchet de flori, simbol al statorniciei şi frumuseţii unui astfel de moment care, din păcate, începe să devină tot mai rar în actualul context socio-economic.

Cele 11 cupluri şi familiile acestora au putut sărbători cei 50 şi peste 50 de ani de căsătorie la petrecerea organizată de consiliul parohial al Parohiei Stroieşti, tortul şi şampania fiind oferite de preşedintele UNPR Suceava.

„Sunt fericită că am avut onoarea de a putea cununa aceste cupluri la 50 de ani de la căsătorie. Este un moment în care emoţia ne-a copleşit pe toţi, aceşti oameni au trăit împreună o viaţă de om, au trecut prin momente mai grele sau mai uşoare, dar au trecut peste valurile vieţii împreună si au trăit frumos. Sunt convinsă că aceste familii sunt şi vor rămâne un exemplu pentru comunitatea lor si pentru noi toţi.

Am avut însă şi un gust amar căci alte cupluri din Zahareşti au fost oprite de primarul comunei să participe la eveniment şi nu pot să înţeleg cum un om care ar trebui să se pună în slujba comunităţii cu toate forţele sale, ar putea să le fure oamenilor aceasta mică bucurie de a fi sărbătoriţi de semenii lor .

Noi suntem însă alături şi de acele cupluri care nu au putut participa şi oricând vor dori să facă NUNTA de AUR, vom fi onoraţi să le fim naşi”, a declarat preşedintele Organizaţiei judeţene UNPR Suceava, Cătălina Vartic.


Intră acum și în grupul de