Suceveanca Teodora Marginean, fosta componenta a trupei Candy, a concurat la “Vocea Romaniei”

Suceveanca Teodora Mărginean, fostă componentă a trupei Candy, s-a numărat printre primii concurenţi care s-au întrecut în cadrul show-ului de televiziune “Vocea României”, competiţie care a debutat marţi seară.

Din păcate însă, potrivit Cancan.ro, interpretarea piesei “Stand by me” nu a impresionat membrii juriului, astfel că frumoasa blondă de 24 de ani din Suceava, nu a fost aleasă în nicio echipă. Teodora, care este acum avocat stagiar, nu a fost însă dezamăgită şi este hotărâtă să meargă mai departe.

Dacă vocea sucevencei nu a fost pe placul niciunuia dintre antrenorii de la “Vocea Romaniei” , aspectul fizic al acesteia l-a fermecat pe Horia Brenciu, arată Libertatea.ro. “Vreau să-ţi devin antrenor în particular. Cred că experienţele vieţii mele, unele nu tocmai bune, te pot ajuta să-ţi fortifici materialul vocal pe care îl ai“, i-a spus Horia tinerei blonde din Suceava.