Intră acum și în grupul de
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava, dr. Bogdan Bondaru, a declarat, luni seara, că, în urma incendiului din Burdujeni sat, la UPU Suceava au ajuns trei pacienți în stare gravă.
El a spus că e vorba de „trei pacienți arși în stare gravă rezultați în urma exploziei într-un spațiu închis”.
Potrivit dr. Bondaru, cel mai grav este un bărbat în vârstă de 29 de ani cu arsuri pe aproximativ 65 la sută din suprafața corpului de grad II, III și IV. Acesta este intubat, ventilat mecanic, în comă indusă.
Al doilea pacient în vârstă de 39 de ani, are arsuri pe aproximativ 25-30 la sută din suprafața corpului de gradul II și III, iar al treilea pacient, un bărbat în vârstă de 49 de ani are arsuri pe 20 la sută din suprafața corporală de gradul II și III.
La toți pacienții arsurile au interesat fața și căile respiratorii superioare, a precizat Bondaru.
„Ei au fost investigați, stabilizați și urmează să fie transferați către centre de arși din țară dacă se vor găsi locuri”, a mai declarat dr. Bondaru.
Ulterior el a precizat că pentru pacienții de 39 respectiv 49 ani, cu leziuni mai puțin severe, s-au găsit locuri la Clinica de Arși de la Spitalul Sf. Spiridon din Iași, dar pentru pacientul de 29 de ani, cel mai grav, nu s-a găsit încă niciun loc.
Intră acum și în grupul de