Politistii suceveni vor aplica amenzi de pana la 1400 de lei pentru nedotarea autocamioanelor cu anvelope de iarna, cum da zapada


Intră acum și în grupul de

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava va asigura fluidizarea traficului în zonele în care se vor înregistra căderi masive de zăpadă. Potrivit unui comunicat al Prefecturii Suceava, măsura face parte din planul de măsuri pentru sezonul de iarnă 2011-2012 adoptat marţi de Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă Suceava.

Totodată, conform sursei citate, începând cu 1 noiembrie 2011, IJP Suceava va verifica autovehiculele aflate în trafic, acestea trebuind să fie dotate cu anvelope de iarnă. „În situaţia în care se înregistrează căderi de zăpadă înainte de 01.11.2011, autovehiculele destinate transportului de mărfuri şi /sau de persoane trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă sau să aibă montate lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate, în caz contrar, aplicându-se sancţiuni contravenţionale ce constau în amendă de la 603 lei până la 1340 lei, respectiv de la 9 la 20 de puncte amendă”, se arată în comunicatul Prefecturii Suceava.

Sursa citată menţionează că prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, a solicitat ca persoanele care sună la Serviciul de Urgenţă 112 şi dau informaţii false, în urma cărora se mobilizează forţe de intervenţie, să fie identificate pentru a li se face plângere penală. Totodată, el a solicitat secţiilor de drumuri naţionale Suceava şi Câmpulung Moldovenesc să comunice mai eficient şi mai transparent cu reprezentanţii mass-media privind modul de gestionare a problemelor apărute în trafic din cauza căderilor de zăpadă.

Potrivit datelor Prefecturii Suceava, în vederea acţiunilor de deszăpezire cele două secţii ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din judeţ s-au pregătit cu utilaje şi materiale aniderapante, o parte din acţiunile de intervenţie fiind externalizate firmei Spedition UMB SRL Bacău.

Astfel, din cei 297 de km administraţi de Secţia Drumuri Naţionale Suceava, vor fi executate lucrări în regie proprie pe 23,6 km, iar pentru diferenţa de drum lucrările vor fi asigurate de Spedition UMB SRL Bacău.

Pentru sezonul de iarnă 2011-2012, Secţia Drumuri Naţionale Suceava are în dotare 16 echipamente Unimog, 2 buldoexcavatoare, 5 autofreze, 11 autobasculante, 3 autoîncărcătoare şi un remorcher pentru deblocare, iar în ceea ce priveşte materialele antiderapante, sunt în stoc 1.212 tone amestec antiderapant, din care 150 tone la Rădăuţi, 178 la Fălticeni şi 1.079 tone la Suceava.

Secţia Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc intervine în acest sezon prin bazele de deszăpezire Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Vatra Moldoviţei, Broşteni şi Cârlibaba, iar în Pasul Tihuţa va exista un punct de sprijin, dotat cu utilaje de deszăpezire.

Intervenţia va fi asigurată cu utilaje proprii, constând în 2 autofreze, 3 autoutilaje Imog, 2 autoîncărcătoare, iar restul de utilaje va fi asigurat de Spedition UMB SRL Bacău. În bază sunt stocuri de 17. 000 tone de amestec antiderapant, din care 1. 500 tone nisip şi 6.500 tone de sare.


Intră acum și în grupul de