Au furat tot ce au gasit intr-un garaj din municipiul Suceava

Persoane rămase deocamdată necunoscute au reuşit să fure tot ce au găsit într-un garaj situat în curtea unei locuinţe particulare de pe raza municipiului Suceava fără ca proprietarul să îşi dea seama de acest lucru.

Spargerea a fost descoperită de partea vătămată, un locuitor din municipiul reşedinţă de judeţ în vârstă de 75 de ani, marţi dimineaţă în jurul orelor 09:30, când de altfel a sesizat şi poliţiştii.

„În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că uşa de la intrare în garaj a fost găsită de proprietar închisă dar neasigurată, partea vătămată precizând că sistemul de închidere a fost forţat, iar lacătul care închidea zăvorul metalic nu a fost găsit la faţa locului”, ne-a declarat insp. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.

Bătrânul reclamă că au fost furate din garaj mai multe obiecte de îmbrăcăminte, fiind vorba despre pantaloni tricotaţi, pulovere de damă, fuste, bluze, baticuri, cămăşi de noapte, ciorapi şi alte produse, precum şi bunuri de uz personal săpunuri, creme pentru mâini.

Valoarea pagubei se ridică la suma de aproximativ 7.000 lei, cercetările fiind continuate de polițiștii Biroului investigaţii criminale Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor și recuperarea prejudiciului, mai informează IPJ Suceava.