Patru case de locuit, salvate din calea flacarilor de pompierii suceveni intr-o singura zi


Intră acum și în grupul de

Ziua de joi a fost una agitată pentru angajaţii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Suceava.

Două incendii, izbucnite la distanţă mică de timp unul faţă de celălalt, care ameninţau nu mai puţin de patru case de locuit, au fost lichidate de pompierii suceveni în comuna Poiana Stampei şi Câmpulung Moldovenesc.

În conformitate cu datele puse la dispoziţie de Biroul de presă din cadrul ISU Suceava, prima alarmă a sunat la Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei care au fost chemaţi să intervină în jurul orelor 11:30, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie izbucnit pe raza localităţii Poiana Stampei, iar când au ajuns la faţa locului flăcările se manifestau violent pe suprafaţa de aproximativ 6 hectare de vegetaţie uscată şi turbă.

Peste şapte ore s-au luptat pompierii cu incendiul care ameninţa în orice moment să se extindă la trei gospodării aflate în apropiere.

Odată cu venirea întunericului, alarma a sunat din nou, dar la Detaşamentul de pompieri Câmpulung Moldovenesc care a intervenit, cu două autospeciale, pentru stingerea incendiului izbucnit la magazia de lemne ce aparţine unui locuitor de pe strada Anton Pann. După mai bine de o oră flăcările au fost stinse fără ca incendiul să cuprindă şi casa de locuit a omului, din primele cercetări rezultând că incendiul a izbucnit în urma producerii unui scurtcircuit la un conductor electric cu izolaţia deteriorată.

Din fericire, în ambele cazuri nu s-au înregistrat victime omeneşti.


Intră acum și în grupul de