Pharmacological Consultation and Reserch si-a deschis un centru si la marginea orasului Suceava


Intră acum și în grupul de

O investitie de aproximativ un million de euro a fost inaugurată sâmbătă în localitatea suceveană Cumpărătura, fiind prima de acest fel din judeţul Suceava.

Este vorba despre un centru de cercetare clinică şi studiu clinic al Pharmacological Consultation and Reserch, pentru studii de bioechivalenţă pentru produse generice pe voluntari sănătoşi.

Directorul executiv al acestui centru, dr. Simona Rizea Savu, a declarat la deschidere că acest centru efectuează studii clinice de bioechivalenţă pe voluntari sănătoşi pentru produse generice, explicând că, prin aceste studii, se analizează dacă anumite produse generice, copii ale unor produse existente pe piaţă, au aceleaşi efect ca medicamentul original.

Simona Rizea Savu a mai spus la deschidere că primele studii vor începe din luna ianuarie 2012 şi că sunt deja colaborări cu firme mici şi mijlocii, de medicamente, din România şi din alte ţări ale Uniunii Europene.

Centrul a primit autorizaţia de funcţionare din partea Ministerului Sănătăţii, iar studiile se fac doar în baza reglementărilor şi aprobărilor Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale şi Comisiei Naţionale de Etică, a spus Rizea Savu.

Ea a mai arătat că voluntarii sunt informaţi asupra tuturor detaliilor legate de studiul la care vor participa şi doar după ce vor fi decişi vor semna un formular de consimţământ pentru participarea la studiu.
Voluntarii vor efectua examen clinic general şi analize medicale complete şi doar cei sănătoşi vor fi incluşi în program.

Voluntarul va petrece în centru între 36 de ore şi 5 zile, în funcţie de dozele administrate, iar apoi va fi reexaminat medical pentru a se vedea dacă starea lui s-a modificat.

Centrul are 60 de locuri de cazare şi este deservit permanent de trei medici şi patru asistente cu experienţă în astfel de studii, iar în funcţie de produsul testat vor exista colaborări cu alţi medici, a mai spus dr. Rizea Savu.

Pharmacological Consultation and Reserch este o firmă înfiinţată în Germania, si din datele oferite de directorul executiv, firma mai are centre asemănătoare în România, Republica Moldova, Polonia dar şi în Ungaria.


Intră acum și în grupul de