Finalizarea gropii de gunoi de la Moara, sub semnul incertitudinii si in 2012 (VIDEO)

40 la sută din factura de salubritate a municipiului Suceava o reprezintă costul transportului deşeurilor la groapa de gunoi a municipiului Botoşani, în condiţiile în care în judeţul Suceava nici o groapă de gunoi nu mai este funcţională, a declarat luni primarul Ion Lungu, în cadrul unei întâlniri organizată de conducerea CJ Suceava cu primarii din judeţ.

El i-a cerut preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, să precizeze când ar putea fi funcţional depozitul ecologic de deşeuri din comuna Moara, din apropierea Sucevei, astfel încât să poată estima costurile cu salubritate pentru anul 2012.

Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, i-a spus primarului Sucevei că prin finanţarea CJ s-a construit primul modul de la depozitul ecologic din zona localităţii Moara, unde lucrările au început anul trecut, cu avizul Ministerului Mediului şi cu fondurile CJ, înainte ca proiectul să fie aprobat, în aprilie 2011, de Comisia Europeană.

Preşedintele CJ Suceava a mai spus că pentru darea în folosinţă a depozitului de la Moara este necesară şi construcţia unei staţii de epurare şi decantare şi că, pentru acestea, se derulează în prezent procedurile de licitaţie a execuţiei lucrărilor, dar că sunt mai multe contestaţii. El şi-a exprimat încrederea că din luna martie vor începe lucrările la acest obiectiv.

Autorităţile sucevene sunt interesate să deschidă cât mai repede depozitele ecologice de deşeuri întrucât, din 16 iulie, toate gropile de gunoi din judeţ sunt închise, iar primăriile transportă deşeurile la gropi de gunoi din alte judeţe. Potrivit Acordului de mediu, în judeţul Suceava urmează să fie construite două depozite ecologice de deşeuri, unul în zona municipiului Suceava, iar un al doilea, pentru zona de munte, va fi amplasat în zona comunei Pojorâta.

Pe lângă cele două depozite ecologice, întregul proiect, în valoare de 63 de milioane de euro, prevede înfiinţarea a 5.000 de puncte de colectare a deşeurilor şi şapte staţii de transfer.