Bataie cu sticle intr-un bar din localitatea MOARA, jud Suceava

Un scandal de proporţii izbucnit pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice într-un bar de pe raza localităţii Moara, judeţul Suceava, a fost potolit doar de intervenţia organelor de ordine.

Chiar şi de faţă cu poliţiştii spiritele au fost destul de încinse două persoane fiind conduse la sediul secţiei de poliţie unde le-a fost întocmit dosar penal.

Totul a început după ce administratorul barului a solicitat intervenţia organelor de ordine deoarece în incinta localului un tânăr de 23 de ani face scandal provocând indignarea clienţilor.

„Cu ocazia deplasării la faţa locului, poliţiştii au constatat că în interiorul locaţiei era scandal, fiind prezente mai multe persoane, iar în momentul intrării lor, un localnic 33 de ani, l-a lovit pe tânărul recalcitrant, de 23 de ani, în zona capului cu o sticlă de bere pe care o avea în mână, aceasta spărgându-se, totodată cu ciobul rămas provocându-i o plagă tăiată la pumnul drept” ne-a declarat insp. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.

În urma intervenției polițiştilor, scandalul a fost aplanat, părțile fiind conduse la sediul poliției, solicitându-se totodată intervenția ambulanței pentru a-i acorda îngrijiri medicale tânărului rănit, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgență Suceava, fără a rămâne internat.

Cei doi s-au ales cu dosare penale pentru comiterea infracţiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice” și „lovire sau alte violențe”, urmând să se dispună procedural, celelalte persoane aflate în local refuzând să depună plângere faţă de tânărul scandalagiu.