5 miliarde de lei vechi, incasate de Primaria Suceava dupa doua zile de plata a impozitelor locale (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Primăria municipiului Suceava a reuşit să strângă pe parcursul a doar două zile de încasări a taxelor şi impozitelor locale pe 2012 suma de aproape 5 miliarde de lei vechi.

Cel puţin aşa a anunţat edilul şef al municipiului reşedinţă de judeţ, Ion Lungu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de miercuri. Potrivit acestuia, începând de luni 9 ianuarie, când s-a demarat acţiunea de colectare a impozitelor locale, şi până miercuri, în faţa ghişeelor primăriei s-au prezentat 1.960 de persoane. Cei mai harnici dintre plătitori au fost, şi anul acesta, pensionarii.

„Ţin să le mulţumesc tuturor celor care s-au prezentat pentru a-şi achita impozitele către Primărie, este un gest de responsabilitate civică ce trebuie apreciat. Până acum am adunat circa 4,9 miliarde de lei vechi, iar ca de obicei şi anul acesta cei mai sârguincioşi au fost tot pensionarii” a declarat Ion Lungu.

Primarul Sucevei a ţinut, totodată, să reamintească faptul că oraşul capitală de judeţ este unul printre singurele din Moldova care a accesat toate programele de plată on-line puse la dispoziţie de autorităţile centrale. Astfel cei care nu doresc să se deplaseze până la sediul municipalităţii pot achita taxele şi impozitele locale on-line la adresa www.ghiseul.ro, un program la nivel naţional realizat în colaborare cu Ministerul Comunicaţiilor sau www.primariasv-de.ro .

„Chiar dacă suntem printre puţinele oraşe dacă nu chiar singurul din Moldova care a accesat aceste programe, lumea nu se prea înghesuie să facă plăţile on-line, din datele primite de la serviciul financiar, doar 9 astfel de situaţii fiind înregistrate până acum”, a mai declarat Ion Lungu.

Potrivit conducerii municipalităţii, toţi cei care vor achita taxele şi impozitele locale până la finele lunii martie, atât persoane fizice cât şi persoane juridice, beneficiază de o reducere de până la 10%.


Intră acum și în grupul de