Intră acum și în grupul de
Preotul Alexandru Lungu, cunoscut pentru implicarea sa în numeroase campanii umanitare din județul Suceava, a făcut un apel emoționant către comunitate pentru a sprijini orașul Broșteni, grav afectat de recentele inundații.

Într-un mesaj public, preotul a evidențiat solidaritatea discretă a președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, care i-a fost partener în mai multe acțiuni caritabile.
„Domnul președinte Gheorghe Șoldan mi-a fost alături în câteva campanii umanitare. Discret, fără să facă gălăgie. Astăzi nu el are nevoie, ci județul Suceava, orașul Broșteni. Vă rog, nu eu, nici el, ci oamenii care nu au voce. Hai să facem zid! Sus inima!” a transmis preotul Alexandru Lungu.
Apelul vine în contextul în care Broșteniul se confruntă cu urmările devastatoare ale inundațiilor, care au distrus case, drumuri și infrastructura vitală, lăsând sute de familii în dificultate.
Preotul Lungu îndeamnă la unitate și mobilizare pentru a sprijini comunitatea afectată, cerând implicarea tuturor celor care pot contribui cu ajutor material sau voluntariat.
Apelul preotului Alexandru Lungu vine după ce președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a lansat un apel emoționant și ferm către comunitatea suceveană și nu numai, pentru a se alătura efortului de reconstrucție a orașului Broșteni, grav afectat de recentele dezastre naturale.
„Prea gospodari, prea mândri, prea uniți ca să stăm cu mâna întinsă și să așteptăm ajutorul altora. E dreptul nostru, știu, dar nu putem sta deoparte până vin banii de la București. Ne apucăm să reconstruim Broșteniul, împreună!”, a declarat Șoldan.
Consiliul Județean Suceava a alocat deja 4 milioane de lei din fondul de rezervă pentru acest demers, urmând să suplimenteze această sumă în perioada imediat următoare.
Mobilizarea comunității a fost impresionantă în ultima săptămână: zeci de oameni de afaceri din județ au trimis utilaje și echipe de lucru în Broșteni, suportând costurile din propriile resurse.
„Le mulțumesc din suflet pentru solidaritate!”, a transmis președintele CJ Suceava.
Exemple de implicare vin și din partea primarilor din județ.
Edilii din Vama și Bosanci, împreună cu cetățenii din comunele lor, au început deja reconstruirea unor case afectate, iar alți primari și-au donat salariile pentru a sprijini eforturile din Broșteni.
„În ultimele zile, am fost contactat de zeci de persoane, inclusiv antreprenori, care m-au întrebat ce mai este nevoie”, a adăugat Șoldan.
În prezent, lucrările se concentrează pe reabilitarea rețelei electrice și a sistemului de alimentare cu apă potabilă, iar următoarea etapă vizează reconstruirea caselor distruse.
Pentru aceasta, este nevoie urgentă de materiale de construcție.
„Celor care doresc să se alăture acestui demers le putem pune la dispoziție o listă cu materialele cele mai necesare. Am vorbit deja cu mulți cetățeni din Suceava și din alte județe, care au început să le strângă”, a precizat președintele CJ.
Spațiul de depozitare pentru materiale a fost amenajat în curtea Primăriei Broșteni, iar viceprimarul Dragoș Asiminei (tel. 0793 226 973) este persoana de contact pentru coordonarea donațiilor.
„Ne mobilizăm săptămâna aceasta, iar de săptămâna viitoare vrem să începem reconstrucția caselor, până vine ajutorul concret de la Guvern. Să transformăm Broșteniul într-un mare șantier al solidarității. Cărămidă cu cărămidă. Casă cu casă. Familie cu familie”, a subliniat Gheorghe Șoldan.
Acesta a lansat un mesaj mobilizator pentru întreaga regiune: „Aici, în Bucovina, putem reconstrui o comunitate întreagă și putem schimba multe lucruri. Împreună. Suntem mici în fața dezastrelor naturale, dar împreună putem reconstrui tot ce s-a pierdut sau a fost distrus de puhoaie.”
Intră acum și în grupul de