Cinci ucraineni, prinsi de politisti facand trafic de tigari cu… sacosa

Cinci persoane cu cetăţenie ucraineană au fost prinse de poliţiştii suceveni, pe parcursul zilei de duminică, făcând trafic cu ţigări de contrabandă pe raza oraşului Siret, cu sacoşa.

Conform datelor oferite de Biroul de presă al IPJ Suceava, într-o primă fază, a fost identificată în situaţia amintită o femeie de 39 de ani din ţara vecină, după ce poliţiştii din cadrul formațiunilor de ordine publică urban și de poliție rutieră din Cadrul poliției Orașului Siret au văzut-o în jurul orelor 19:00, pe strada Alexandru cel Bun din localitate, mergând pe jos şi cărând după ea două sacoșe voluminoase.

„Fiind verificat conținutul celor două sacoșe s-a constatat că în acestea se afla cantitatea de 260 pachete de țigări, cu timbre de proveniență ucraineană, pentru care nu a putut prezenta documente de proveniență, declarând că au fost cumpărate din parcarea din apropierea vămii Siret, de la mai multe persoane pe care nu le cunoaște”, ne-a declarat insp. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.

Ţigările în valoare de circa 2.600 de lei au fost confiscate, iar femeia s-a ales cu dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de „contrabandă”.

După doar jumătate de oră, aceiaşi poliţişti au identificat pe strada amintită mai sus, în parcarea din apropierea Vămii Siret, patru persoane, cu vârste cuprinse între 40 şi 52 de ani, doi bărbaţi şi două femei, toţi de cetăţenie ucraineană, fiecare având câte o sacoşă din material plastic de culoare neagră în care se aflau ţigări de contrabandă pentru care nu au putut prezenta documente de proveniență.

„Persoanele depistate au fost conduse la sediul Poliției orașului Siret și întreaga cantitate de ţigarete, în valoare de aproximativ 4.000 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, cu suspecţii în stare de libertate”, a mai adăugat Ionuţ Epureanu.