Distribuitor de medicamente de uz veterinar, golit de incasari in doar cinci minute

Un tânăr de 29 de ani, din comuna Holboca, judeţul Iaşi, angajat la o firmă de distribuţie a medicamentelor de uz veterinar, a rămas, miercuri seară, fără toate încasările de peste zi, în doar cinci minute.

Potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, este vorba de suma de aproape 30 de milioane de lei vechi, ce se afla în torpedoul maşinii de serviciu staţionată pe trotuarul din fața unei farmacii veterinare de pe Calea Transilvaniei, din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

“În urma verificărilor, s-a stabilit că şoferul, în calitate de distribuitor produse și medicamente de uz veterinar a parcat autovehiculul societăţii, la circa 10 metri de farmacia veterinară, pentru a distribui produse la această unitate. După ce a lăsat motorul mașinii pornit şi portierele din faţă ale autoutilitarei închise dar descuiate, tânărul a intrat în farmacie, a livrat marfa și a încasat banii, lipsind circa 5 minute”, ne-a declarat insp. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.

La întoarcere, când angajatul a vrut să pună banii primiţi de la farmacie alături de ceilalţi, şi-a dat seama că toate încasările efectuate în ziua aceea au dispărut.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii de către autori necunoscuţi a infracţiunii de „furt calificat”, cauza urmând a fi soluţionată procedural.