Spargere de 80 de milioane de lei vechi la un magazin satesc din comuna Balcauti


Intră acum și în grupul de

Un magazin sătesc din localitatea Bălcăuţi, judeţul Suceava, a fost prădat, în noaptea de vineri spre duminică, în ciuda faptului că era dotat cu sistem anti-efracţie.

Potrivit datelor puse la dispoziţie de IPJ Suceava, autoii rămaşi deocamdată necunoscuţi, au sustras din interiorul acestuia bunuri alimentare şi nealimentare în valoare de aproape 80 de milioane de lei vechi.

“Magazinul este prevăzut cu un sistem de alarmare artizanal, cu senzor de mișcare, în stare de funcționare, dar pe care autorii l-au deconectat prin smulgere din perete”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Ionuţ Epureanu, care a mai adăugat că s-au dispus măsuri adecvate pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.

În aceeaşi noapte, autori necunoscuţi au pătruns şi în podul unei locuinţe din oraşul Milişăuţi și ulterior într-o cameră amenajată ca magazie, de unde, proprietarul, un bărbat de 42 de ani din localitate, reclamă furtul unei valize vechi din lemn, în care se aflau acte de proprietate și alte acte personale.

“Totodată, a fost sustrasă şi o poşetă aparţinând fiicei vitrege a bărbatului în care se aflau bunurile personale ale acesteia, 120 lei şi 10 Euro”, ne-a mai declarat Ionuţ Epureanu.

Hoţii se pare că au lucrat fără a fi deranjaţi de cineva deoarece locuinţa este în construcţie, fiind amenajate doar două camere pentru locuit, iar proprietarul locuieşte împreună cu familia sa la casa părintească aflată în vecinătate.


Intră acum și în grupul de