Barbat de 43 de ani din Radaseni, batut in timp ce se afla in vizita la un consatean

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din localitatea Rădăşeni, judeţul Suceava, a ajuns la spital, cu multiple lovituri, după ce a fost bătut cu sălbăticie de un consătean de 25 de ani.

Cei doi, victima şi agresorul, s-au întâlnit întâmplător luni după-amiază în jurul orelor 17:30, în faţa gospodăriei unui consătean, iar pe fondul unor neînţelegeri mai vechi a început imediat scandalul, tânărul lovindu-şi victima cu sălbăticie, cu pumnii, cu picioarele şi apoi şi cu o coadă de topor.

Speriat, omul în faţa casei căruia se petrecea totul a sunat de urgenţă la poliţie.

„În urma leziunilor suferite, bărbatul a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Municipal Fălticeni în vederea acordării îngrijirilor medicale, unde a rămas internat pentru a i se efectua radiografii şi pentru stabilirea diagnosticului complet”, ne-a declarat insp. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava, care a adăugat că în cauză, a fost întocmit dosar penal care va fi soluționat procedural în funcție de numărul de zile îngrijiri medicale.