Ninsorile s-au oprit, campaniile umanitare continua in judetul Suceava (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Locuitorii judeţului Suceava si reprezentanţii unor societăţi comerciale sucevene nu au uitat de oamenii greu încercaţi de ninsorile abundente şi viscolul care s-au abătut în această iarnă în partea de sud-est a ţării şi au răspuns la apelul umanitar de strângere de ajutoare alimentare pentru sinistraţi.

Astfel, din iniţiativa şi sub coordonarea prefectului judeţului Suceava, Sorin Arcadie Popescu, s-au deschis puncte de colectare de alimente pentru sinistraţi, la sediile ISU „Bucovina” şi ale IJJ din municipiu şi din toate subunităţile celor două instituţii, din judeţ.

Potrivit datelor puse la dispoziţie de Biroul de presă din cadrul ISU Suceava, în urma apelului, persoane fizice, reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, cât şi lucrători ai instituţiilor publice au donat alimente de primă necesitate, iar pe lângă aceştia, pompierii, lucrătorii Poliţiei Suceava, Jandarmeriei Suceava şi ai Şcolii de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni au donat sume de bani din care s-au cumpărat alimente pentru sinistraţi.

Din datele pe care le deţinem au fost adunate peste 3.000 de conserve, 1.000 de pâini, aproximativ 900 de litri de apă minerală, două tone de cartofi, circa 800 de kg de orez, 600 litri de ulei, peste 500 de kg de făină şi aproape aceeaşi cantitate de zahăr, biscuiţi, cornuri, paste făinoase, dulciuri şi alte produse. Pe lângă alimente, s-au mai colectat articole de îmbrăcăminte şi pături.

Ajutoarele au fost trimise, cu mijloace de transport din dotarea ISU Suceava, marţi dimineaţă către judeţul Buzău, urmând să fie preluate de către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” din localitate care vor împărţi produsele persoanelor aflate în dificultate.


Intră acum și în grupul de