Doua case vecine din Sf. Ilie, sparte de hoti in timp ce proprietarele erau la biserica


Intră acum și în grupul de

Două case din localitatea suceveană Sf. Ilie, situate faţă în faţă, au fost călcate de hoţi pe parcursul dimineţii de duminică, pe când proprietarele se aflau la biserică.

Potrivit IPJ Suceava, locuinţele aparţin unor bătrâne în vârstă de 64 şi respectiv 67 de ani care, duminică, în intervalul orar 08:00 – 13:00, au fost plecate de acasă, împreună, la lăcaşul de cult de pe raza localităţii, iar la întoarcere şi-au găsit casele sparte.

„În urma deplasării la faţa locului, polițiștii au constatat că cele două locuințe sunt situate în intravilanul satului Sf. Ilie, comuna Șcheia, fiind vis-a-vis una de cealaltă. În prima casă, autorii spargerii au intrat prin forţarea uşii de acces, iar din camera în care locuiește bătrâna au sustras un telefon mobil, în valoare de 100 lei, precum și suma de 900 lei”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Ionuţ Epureanu.

În cel de-al doilea caz, modul de operare a fost unul asemănător, de aici hoţii plecând doar cu suma de 300 de lei pe care îi avea strânşi proprietara.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de „furt calificat”, în vederea identificării autorilor şi recuperarea prejudiciului.


Intră acum și în grupul de