Joi a fost ultima zi de „protest autorizat” la Suceava. Vezi aici daca sucevenii vor mai solicita autorizatie pentru continuarea protestelor (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Ultima zi de “protest autorizat” la Suceava a adunat în faţa Palatului Administrativ aproximativ 30 de manifestanti, acestora alăturându-li-se şi zece membri ai Organizaţiei Studenţilor Liberali din Suceava, în semn de solidaritate faţă de colegii lor de la UMF Târgu Mureş.

Oamenii au scandat „Harghita, Covasna pământ românesc”!, „Ca să nu rămâneţi singuri, aţi vândut ţara la unguri!”, „Gheorghe Flutur te iubim, că ca tine nu găsim!”, „V-a sunat ceasul!”, dar şi „Ieşi din ţară javră ordinară!”, „Hoţii! Trădătorii!”, „Şi cu lanţuri la picioare vom striga în gura mare”, „Voi duşmanii neamului să vă duceţi dracului!”, „Trădători de neam şi ţară daţi UDMR-ul afara!”.

Protestatarii nu s-au decis încă dacă vor mai solicita autorizaţie pentru continuarea protestelor sau vor suspenda acţiunea urmând a lua o hotărâre în acest sens pe parcursul zilei de vineri. Unii dintre cei care au participat la proteste consideră că acţiunile ar trebui sistate până se încheie Postul Paştelui şi reluate după sărbătorile pascale.

Din 13 ianuarie, în faţa Palatului Administrativ din Suceava se adună, în fiecare seară, câteva zeci de persoane care scandează sloganuri împotriva actualei puteri, cer demisia preşedintelui şi alegeri anticipate.

După data de 23 februarie o parte dintre protestatari au fost amendaţi de jandarmi pentru încălcarea legislaţiei privind adunările publice. Ulterior, protestatarii au solicitat autorizaţie care expiră în data de 15 martie.

Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, joi, că s-a întâlnit cu unul dintre protestatari, un tânăr inginer în chimie alimentară, care i s-a plâns că nu are serviciu, iar el a discutat cu un reprezentant al Asociaţiei “Produs în Bucovina” care să se intereseze dacă unul dintre membrii asociaţiei are nevoie de un astfel de specialist într-una din fabricile de prelucrare a cărnii şi laptelui. Flutur a mai arătat că un alt protestatar cu care s-a întâlnit i-a cerut 50.000 de euro, arătând că din cauză că a rămas fară venituri de mai mulţi ani are datorii mari.


Intră acum și în grupul de