Barbat batut cu salbaticie de patru tineri dupa o disputa verbala avuta cu acestia


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 36 de ani din localitatea Slătioara, comuna Stulpicani, a ajuns duminică seara în stare gravă la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava după ce a fost bătut cu sălbăticie şi înjunghiat de patru tineri, din câte se pare, consăteni cu victima.

Potrivit informaţiilor oferite de Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, bărbatul a mers duminică după-amiază la un bar de pe raza localităţii iar în jurul orelor 18:30, la plecarea spre domiciliu, acesta a avut o altercaţie verbală cu un grup de tineri în faţa localului.

Nu a dat o importanţă deosebită celor întâmplate dar, în timp ce se deplasa pe DJ 177E, într-un loc izolat fără case, omul a fost ajuns din urmă de cei patru tineri care, pe la spate, au tăbărât pe victimă lovind-o cu sălbăticie cu pumnii şi picioarele peste cap şi corp. În urma loviturilor primite bărbatul a căzut în zăpada de pe drum apoi în jos spre albia râului Slătioara ce curge paralel cu drumul. Agresorii nu s-au oprit nici când au văzut acest lucru continuând să-l lovească cu picioarele iar înainte de plecare l-au şi înjunghiat în spate de mai multe ori.

Plin de sânge omul nu a mai avut putere să-şi continue drumul fiind găsit căzut la pământ, după aproape două ore, de un localnic care a trecut întâmplător prin zonă cu maşina.

Victima a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, iar ulterior la Spitalul Judeţean ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava iar acum poliţiştii încearcă să afle cine sunt cei patru tineri.


Intră acum și în grupul de