N-are permis dar se plimba rupt de beat cu masina prin municipiul Suceava


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 24 de ani din municipiul reşedinţă de judeţ s-a ales cu dosar penal după ce fără a deţine permis de conducere se plimba cu maşina liniştit, rupt de beat, pe drumurile din Suceva.

Conform datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, totul s-a petrecut pe parcursul nopţii dintre miercuri şi joi şi doar un accident de circulaţie provocat de tânăr l-a oprit pe acesta din escapada nocturnă.

Incidentul rutier a avut loc în jurul orelor 02:30 pe strada Calea Burdujeni nr.22 când conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus intrând în coliziune cu un autoturism parcat pe marginea părţii carosabile, care din impact a fost proiectat într-un alt autoturism parcat.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto şi a pasagerei din dreapta, o tânără de 22 de ani din comuna Todireşti, judeţul Suceava.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.


Intră acum și în grupul de