Trei gospodarii cuprinse de flacari, pe parcursul zilei de sambata, in judetul Suceava (VIDEO)

Pe lângă numeroasele intervenţii pe care pompierii militari le-au avut pentru stingerea zecilor de hectare de teren înghiţite de flăcări, lucrătorii ISU Suceava au fost nevoiţi să intervină şi la două incendii puternice izbucnite în două localităţi ale judeţului.

Conform datelor oferite de Biroul de presă din cadrul ISU Suceava, este vorba despre un caz înregistrat în Mălini şi unul în comuna Cacica, judeţul Suceava.

În prima situaţie Grupa operativă a ISU „Bucovina” al judeţului Suceava, sub comanda şefului unităţii, col. Ion Burlui şi Detaşamentul de pompieri Fălticeni, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mălini au intervenit cu cinci autospeciale pentru stingerea unui incendiu care cuprinsese două gospodării învecinate din satul Suha, comuna Mălini.

Pe lângă pompieri, la faţa locului s-au prezentat şi Serviciul de ambulanţă al comunei Mălini şi Poliţia Mălini.

„La sosirea echipajelor, ardeau violent construcţii din două gospodării pe o suprafaţă de aproximativ 400 metri pătraţi, cu pericol de propagare la locuinţele învecinate.
Primului proprietar i-au ars clădirea de locuit, adăpostul de animale, bucătăria de vară, şi o anexă, un cal şi 20 păsări. În cea de-a doua gospodărie au ars acoperişul casei de locuit, adăpostul de animale şi o anexă din curte”ne-a declarat plt.maj. Alin Găleată, purtător de cuvânt al ISU Suceava.

Cât timp pârjolul se manifesta violent, cinci persoane au suferit atacuri de panică necesitând acordarea de îngrijiri medicale însă au refuzat transportul la spital.

După trei ore de luptă cu flăcările incendiul, izbucnit prin efect termic produs de un burlan de fum neprotejat faţă de materiale combustibile, a fost stins fără a se înregistra victime omeneşti.

Cel de-al doilea caz a fost înregistrat sâmbătă în jurul orelor 20:00 când Garda de intervenţie Solca împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Cacica şi Arbore, a intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie particulară din comuna Cacica.

Aici flăcările înghiţiseră depozitul de furaje şi adăpostul de animale din curtea gospodăriei existând pericolul de propagare la casa de locuit şi două locuinţe învecinate.

„Din primele cercetări, a rezultat că incendiul a izbucnit prin efect termic al curentului electric, din cauza unui cablu electric defect sau cu izolaţia deteriorată” ne-a declarat slt. Florin Monoranu din cadrul Compartimentului de informare publică al ISU Suceava.