Intră acum și în grupul de
Două zile de controale efectuate de organele de ordine pe arterele de circulaţie din judeţul Suceava au fost de ajuns pentru acestea să acorde amenzi în valoare totală de peste 740 de milioane de lei vechi.
Potrivit purtătorului de cuvânt din cadrul IPJ Suceava, acţiunea a fost derulată pe parcursul zilelor de sâmbătă şi duminică de lucrătorii Serviciului Rutier Suceava împreună cu birourile şi formaţiunile de profil din teritoriu, în scopul impunerii unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic şi depistarea conducătorilor auto ce conduc autovehicule şi nu respectă regimul legal de viteză sau se află sub influenţa băuturilor alcoolice.
Rezultatele nu au întârziat să apară fiind aplicate aproape 500 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 74.000 de lei. Totodată, au fost reţinute 13 certificate de înmatriculare a autovehiculelor, iar 25 de şoferi au rămas fără permisele de conducere.
Intră acum și în grupul de