Iulius Mall Suceava a desemnat castigatorul excursiei in doi la Ierusalim. Afla aici despre cine este vorba


Intră acum și în grupul de

Iepuraşul de la Iulius Mall Suceava i-a adus unei femei din Dolhasca, un nesperat cadou – cel mai râvnit premiu al tombolei de Paşte, o excursie în doi la Ierusalim, informează într-un comunicat de presă, reprezentanţii complexului comercial.

“Maria Dumitru, în vârstă de 40 de ani, din Dolhasca, mamă a doi copii, a primit cu entuziasm vestea că va pleca în vacanţa la care visa, dar nu credea că va ajunge vreodată. A depus câteva taloane în urna campaniei << Am preGĂTIT premii de Paşte! >> , nesperând la un câştig atât de consistent”, se arată în document.

Peste 400.000 de bucovineni au căutat în mall darurile de Paşte

„Pentru că au făcut cumpărături sau au procurat darurile de Paşte din magazinele Iulius Mall Suceava, clienţii au fost răsplătiţi cu 3.500 de premii instant (cozonaci aromaţi şi bine rumeniţi, sticle cu vin de la Cramele Recaş, ouă şi iepuraşi din ciocolată, ori răcoritoare Coca-Cola) şi, la extragerile zilnice, cu unul din cele 20 de aparate de gătit cu abur Philips sau vase Dry Cooker. În intervalul 23 martie – 14 aprilie 2012, peste 400.000 de bucovineni au căutat în Iulius Mall darurile de Iepuraş”, precizează reprezentanţii Iulius Mall.

Potrivit acestora, şi fanii Iulius Mall Suceava au avut parte de daruri zilnice pe contul mall-ului de pe Facebook, după ce au trecut cu brio testul SHOPCULORILOR.


Intră acum și în grupul de