Hotii suceveni s-au profilat, la ultimele spargeri, pe electronice de inalta calitate


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii suceveni au înregistrat doar pe parcursul zilei de marţi nu mai puţin de trei plângeri în care diferite locaţii din judeţ au fost călcate de hoţi, care, s-au profilat pe produse electronice şi electrocasnice de înaltă performanţă.

Prima sesizare a fost făcută în jurul orelor 10:00, când proprietarul unei pensiuni din localitatea Vama a anunţat organele de ordine despre spargerea acesteia. Din interior, hoţii au plecat cu cinci monitoare LCD, un computer, cinci televizoare tip plasmă, un minibar tip frigider şi o staţie audio de amplificare cu boxele aferente.

Şi în municipiul reşedinţă de judeţ, persoane necunoscute, prin forţarea sistemului de închidere de la uşa de acces, au pătruns în sediul unei societăţi comerciale din localitate, de unde au sustras un DVR, 4 unităţi de calculator, suma de peste 2.000 de euro şi un încărcător de telefon mobil, prejudiciul total fiind de circa 120 de milioane de lei vechi.

Ultima sesizare a ajuns pe adresa Poliţiei Oraşului Gura Humorului. Aici a fost spartă locuinţa unui localnic de 43 de ani, iar după ce hoţii au pătruns în apartament au sustras două televizoare tip plasmă, prejudiciul fiind de circa 7.500 lei.

Potrivit datelor obţinute de la IPJ Suceava, în toate cele trei cazuri s-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.


Intră acum și în grupul de