„Hora Bucovinei” se joaca, duminica, la Bucsoaia (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Iubitorii tradiţiilor populare şi ai folclorului autentic sunt invitaţi să participe duminică, 13 mai, la „Hora Bucovinei”, manifestare organizată anual, care marchează unul dintre puţinele obiceiuri rămase în vigoare în Bucovina – urcatul oilor la munte.

Conform datelor puse la dispoziţie de conducerea administraţiei judeţene, acţiunile din cadrul acestui eveniment care se va desfăşura în fosta Tabără Bucşoaia din oraşul Frasin-Bucşoaia vor demara în jurul orei 13.00, cu “Parada bacilor”, urmată de un spectacol folcloric susținut de Ansamblul Artistic ”Ciprian Porumbescu” și de artiști consacrați, şi de un spectacol susținut de formații tradiționale de artiști amatori intitulat ”Muguri de cântec din Bucovina”.

În paralel, cei care vor lua parte la manifestare vor putea participa la ritualul plecării oilor din Bucovina la munte, precum şi la obiceiuri de stână organizate la cele patru stâni tradiționale amenajate (unde vor putea degusta specialitățile culinare ciobănești), la expoziţia gastronomică cu produse culinare specifice stânei şi la expoziţia de câini şi cai.

Manifestarea „Hora Bucovinei” este organizată de Consiliul Judeţean Suceava, în parteneriat cu Asociatia „Produs în Bucovina” si cu asociaţiile crescătorilor de animale din judeţul Suceava.

Prima ediţie a evenimentului “Hora Bucovinei” a fost organizată în anul 2008, la iniţiativa preşedintele CJ Suceava Gheorghe Flutur, fiind la acea vreme extrem de dur criticat de liderii judeţeni ai PSD. În anul 2009 la această acţiune a participat şi preşedintele României, Traian Băsescu, care a ţint să facă „baia de mulţime” cu care ne-am obişnuit deja şi nu s-a dat în lături nici de la a tunde mai multe oi.

În 2010, Gheorghe Flutur a decis să nu mai cheltuie bani cu organizarea şi să aloce fondurile respective refacerii infrastructurii distruse de inundaţii.


Intră acum și în grupul de