Locuinte sucevene golite de bani pe cand proprietarii erau plecati de la domiciliu


Intră acum și în grupul de

Două locuinţe lăsate fără supraveghere din partea propietarilor au reprezentat atracţia spărgătorilor pe parcursul acestui weekend, hoţii plecând doar după ce au golit casele de toţi banii pe care i-au putut găsi.

Prima sesizare de acest gen, a venit pe adresa poliţiei sâmbătă iar din cercetările efectuate de organele de ordine s-a stabilit că în dimineaţa aceleaşi zile proprietarul a plecat de la domiciliu împreună cu soția sa, lăsând geamul de la bucătărie deschis pentru aerisire şi poarta de la curtea locuinţei neasigurată.

“Autorii au pătruns în locuinţă pe geamul lăsat neasigurat, iar din dormitorul locuinţei au sustras suma de 600 lei. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperarea prejudiciului” ne-a declarat insp. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.

Tot sâmbătă, dar odată cu lăsarea serii, un tânăr de 34 ani, din comuna Valea Moldovei, judeţul Suceava, a solicitat şi el ajutorul oamenilor legii după ce persoane necunoscute i-au distrus mai multe ochiuri de geam, iar din locuinţă i-au sustras bani.

Tânărul fusese plecat de acasă încă de vineri împreună cu concubina sa la Spitalul Orășenesc Gura Humorului și a revenit la locuință a doua zi, când a constatat că cele cinci ochiuri de la geamurile locuinței erau sparte, iar din casă i-a fost sustrasă suma de 1.500 lei.

Şi în acest caz autorii spargerii nu au fost identificaţi, organele de ordine încercând găsirea spărgătorilor şi recuperarea pe cât posibil a prejudiciului.


Intră acum și în grupul de