Intră acum și în grupul de
„După o lungă perioadă de timp în care conducerea administraţiei publice locale sucevene s-a luptat cu birocraţia existentă Poliţia Locală Suceava va beneficia de maşini noi”, a declarat primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Ion Lungu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de miercuri.
Poliţia Locală se confruntă de mult timp cu o lipsă a dotărilor din punct de vedere al posibilităţilor de deplasare la intervenţii dar miercuri la sediul municipalităţii a avut loc licitaţia necesară pentru achiziţionarea a patru autoturisme dotate cu şapte locuri fiecare, a căror valoare totală se ridică la suma de 225.000 de lei fără TVA.
Pe de altă parte, conducerea administraţiei publice municipale a tras un semnal de alarmă şi cu privire la necesarul de personal cu care se confruntă poliţiştii locali, numărul acestora fiind total insuficient în timp ce 40 de locuri vacante stau blocate legislaţia actuală interzicând posibilitatea unor angajări.
„Dacă solicităm profesionalism şi performanţă trebuie să oferim şi cadrul necesar pentru acest lucru, trebuie să aducem dotarea corespunzătoare. Din păcate, ne confruntăm în continuare cu o lipsă acută de personal. Pentru municipiul Suceava ne-ar trebui trei sau chiar patru patrule, dar acum nu putem acoperi decât una singură”, a declarat Ion Lungu.
Edilul şef al oraşului a mai adăugat că pentru viitor se are în intenţie înfiinţarea unui punct de lucru al Poliţiei Locale şi în cartierul Iţcani în locul sediului fostului Cinematograf Arta care a intrat în patrimoniul municipalităţii.
Intră acum și în grupul de