Intră acum și în grupul de
Supăraţi pe viaţă după ce au consumat mai multe pahare cu băuturi alcoolice, mai mulţi tineri din trei localităţi sucevene s-au bătut ca în codru într-un local din Botoşana, judeţul Suceava, şi mai apoi în apropierea acestuia.
Conform datelor obţinute de la purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Ionuţ Epureanu, scandalul a izbucnit duminică, în jurul orelor 02:00, după ce în localul cu pricina se adunaseră, de câteva ore bune, mai mulți tineri din localitățile Botoșana, Cajvana și Stulpicani care, după ce au dat pe gât mai multe sticle cu băuturi alcoolice, s-au luat la bătăie. După un schimb de pumni petrecut în interiorul localului, tinerii din Stulpicani au mutat bătaia pe teresa localului unde au luat la rând mai mulţi consumatori din localitate.
În urma scandalului, doi tineri de 25 şi 33 de ani, ambii din oraşul Cajvana au fost transportaţi cu autoturisme particulare la spital, unde au primit îngrijiri medicale fără a fi nevoie de internarea acestora, iar la fața locului, s-a deplasat și o ambulanță care le-a acordat îngrijiri medicale altor două persoane de 20 şi 24 de ani, ambele din comuna Botoșana, victimele refuzând transportarea la o unitate medicală de specialitate.
„Până la sosirea poliției, agresorii au fugit de la fața locului cu două autoturisme, iar din primele cercetări, a fost identificat unul dintre aceştia în persoana unui băiat de 19 ani din comuna Stulpicani. Echipă operativă din cadrul secției s-a deplasat în localitate în vederea identificării și conducerii la sediul secției a tânărului, ocazie cu care s-a reuşit identificarea a încă trei participanţi la bătaie, doi din aceeaşi comună şi unul din Cacica”, ne-a declarat Ionuţ Epureanu.
În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, loviri și alte violențe și portul fără drept al cuțitului.
Intră acum și în grupul de