Intră acum și în grupul de
Două autoturisme burduşite cu produse din tutun de contrabandă au fost descoperite pe parcursul zilei de miercuri de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Rădăuţi, în urma unei acţiuni specifice derulată pe linia combaterii contrabandei cu ţigări in zona de responsabilitate.
Potrivit datelor pe care le deţinem, în jurul orelor 14:30 organele de ordine au găsit în curtea unei gospodării particulare ce aparţine unui bărbat din localitatea Bilca, judeţul Suceava, două autoturisme, unul marca Renault Escape, iar celălalt un Mitsubishi Pajero, despre care se deţineau informaţii că au fost folosite pentru a transporta ţigări de contrabandă.
„Având acordul proprietarului şi în prezenţa martorilor asistenţi, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea unui control asupra celor două autoturisme, în urma căruia s-au descoperit un număr mare de colete care conţineau aproape 15.000 de pachete de ţigări provenite din Republica Moldova”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt din cadrul STPF Suceava, comisar Ilie Poroch.
Prin extinderea cercetărilor, s-a stabilit că pe lângă proprietarul gospodăriei la activitatea de contrabandă a participat şi un consătean de 21 de ani care a fost şoferul celei de-a doua maşini.
Cei doi s-au ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă agravantă, iar ţigările în valoare de aproximativ 117.000 de lei au fost confiscate alături de autoturismele cu care s-a efectuat transportul lor.
Intră acum și în grupul de