Grav accident de circulatie, miercuri dupa-amiaza, in municipiul Radauti


Intră acum și în grupul de

Viteza prea mare de deplasare şi nepăstrarea unei distanţe corespunzătoare în trafic au dus, miercuri după-amiază, la producerea unui grav accident de circulaţie în muncipiul Rădăuţi, judeţul Suceava.

Potrivit datelor oferite de IPJ Suceava, incidentul rutier a avut loc, în jurul orelor 17:30, pe strada Putnei din localitate, când un şofer de 23 de ani din comuna Straja a încercat să evite o coliziune cu un autoturism aflat în faţa sa, întrucât nu a păstrat distanţa regulamentară, a efectuat viraj stânga, după care a intrat în coliziune frontală cu o altă maşină condusă regulamentar de o localnică de 25 ani.

După ciocnire, autovehiculul condus de şoferul vinovat de producerea accidentului şi-a continuat deplasarea lovind un stâlp de susţinere al reţelei electrice pe care pur şi simplu l-a rupt.

În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a conducătorilor auto care au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din păcate, un alt accident grav a avut loc tot miercuri după-amiază, pe DN 2E, în afara localităţii Berchişeşti, în apropierea intersecţiei cu DJ 209C, după ce un tânăr de numai 19 ani, din cauza vitezei excesive şi a lipsei de experienţă în conducere a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, trecând prin intersecţia cu DJ 209C, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu malul şanţului din partea dreaptă a DJ 209C, după ce a trecut peste un cap de podeţ, autoturismul comprimându-se şi ridicându-se în plan vertical, după care a revenit pe roţi în şanţul din partea dreaptă a drumului.

Din nefericire, în urma impactului, un copil de 15 ani, pasager în autovehicul, a murit pe loc, iar alţi doi, de 13 şi 18 ani au fost răniţi grav.


Intră acum și în grupul de