Autoturism cu aproape 5.000 de pachete de tigari de contrabanda, abandonat la Brodina (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Urmăriri în noapte cu maşinile, blocaje rutiere şi ţigări de contrabandă. Acestea au fost ingredientele acţiunii de care au avut parte poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Brodina, duminică noapte.

Conform declaraţiilor oferite de purtătorul de cuvânt al STPF Suceava, comisar Ilie Poroch, totul a început în jurul orelor 22:00 când o patrulă a organelor de ordine, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat un autoturism care se deplasa în mare viteză pe un drum comunal aflat în apropierea frontierei de stat.

„Existând suspiciunea că transportă ţigări provenite din contrabandă, lucrătorii noştri au acţionat pentru oprirea maşinii, dar observând patrula poliţiei de frontieră, şoferul acesteia a încercat să scape pe un alt drum. După aproximativ 15 minute, lucrătorii noştri au blocat drumul pentru a opri autoturismul, dar şoferul a încercat să facă din nou cale întoarsă moment în care a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un şanţ”, ne-a declarat Ilie Poroch.

Văzând că nu mai poate ieşi cu maşina din şanţ, conducătorul auto a abandonat pur şi simplu autovehiculul reuşind să fugă în pădure.

La controlul mijlocului de deplasare au fost descoperite mai multe colete ce conţineau 4.900 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de aproximativ jumătate de miliard de lei vechi.

„Maşina precum şi întreaga cantitate de ţigări au fost transportate la sediul SPF Brodina în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză se efectuează cercetări în vederea depistării persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale”, a mai adăugat Ilie Poroch.


Intră acum și în grupul de