Spargere de peste 60 de milioane de lei vechi, dintr-o locuinta din municipiul Suceava


Intră acum și în grupul de

O spargere de peste 60 de milioane de lei vechi s-a înregistrat într-o locuinţă de pe raza municipiului reşedinţă de judeţ, pe parcursul weekend-ului.

În conformitate cu datele furnizate de Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, apartamentul a fost spart de autori rămaşi deocamdată necunoscuţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, mai exact în intervalul orar 00:00 – 04:00.

Cercetările efectuate de oamenii legii au stabilit că apartamentul aparţine unei tinere sucevence de 20 de ani, iar misiunea hoţilor s-a dovedit a fi una destul de uşoară deoarece aceştia au intrat prin uşa de acces lăsată de proprietară neasigurată, iar din interior au furat un laptop şi mai multe bijuterii din aur în valoare totală de 6.100 lei.

O altă spargere a avut loc tot în aceeaşi noapte pe raza comunei Frătuţii Noi, judeţul Suceava. Potrivit surselor citate în acest caz autorii au ales o hală folosită ca garaj de o societate comercială din localitate.

După ce au pătruns prin forţarea unui geam de tip termopan, spărgătorii au sustras un aparat de sudură, un generator de curent, un fierăstrău electric şi mai multe scule, toate în valoare de aproximativ 50 de milioane de lei vechi.

În ambele cazuri au fost dispuse măsuri pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.


Intră acum și în grupul de