Autoturism abandonat de trei ani de zile, valorificat de un strain „intreprinzator” fara acordul proprietarului


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 33 de ani din municipiul reşedinţă de judeţ, întreprinzător din fire, s-a gândit că nu ar fi rău dacă ar valorifica un autoturism care nu-i aparţinea dar l-a văzut abandonat de mai mult timp într-un singur loc.

Potrivit datelor oferite de Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, proprietarul maşinii este un sucevean de 54 de ani şi deţine maşina din anul 1982, însă, de trei ani, deoarece s-a îmbolnăvit, nu l-a mai folosit şi l-a lăsat parcat în laterala blocului unde domiciliază.

Marţi dimineaţă, omul a plecat în jurul orelor 10:00 după cumpărături prin oraş, a văzut autoturismul parcat în locul obişnuit, iar a doua zi în jurul orei 19:00, a constatat că acesta a fost luat de acolo.

„Din cercetări, polițiștii au stabilit că în seara zilei precedente, o persoană a venit cu un autoturism de tractări auto şi a remorcat autoturismul, după care a plecat din zonă. În urma investigaţiilor efectuate, autorul a fost identificat în persoana unui sucevean de 33 ani”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Ionuţ Epureanu.

Acesta a contactat o cunoştinţă care deţine o platformă de transport auto în seara anterioară în jurul orei 22:30, solicitându-i să-i transporte pe remorcă maşina, motivând că este a tatălui său, este defectă şi o vinde la fier vechi.

Astfel a dus autoturismul la un centru de colectare a fierului vechi din strada Gheorghe Doja, din municipiul reşedinţă de judeţ şi l-a vândut. Cercetările sunt acum continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat pentru prinderea autorului şi recuperarea prejudiciului în valoare de 1.500 lei.


Intră acum și în grupul de