Intră acum și în grupul de
Garnizoana Suceava organizează, împreună cu mai multe instituții din județ, „Ceremonia publică de înălțare a Drapelului României” în Piața Tricolorului din municipiul Suceava, cu ocazia Zilei Drapelului Național.

Evenimentul se va desfășura pe parcursul a două zile și va reuni reprezentanți ai administrației publice județene și locale, ai structurilor din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, ai asociațiilor cadrelor militare în rezervă și în retragere, ai veteranilor de război, precum și ai Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Potrivit programului anunțat, joi, 25 iunie, începând cu ora 17:00, va avea loc ceremonia de coborâre a drapelului arborat în Piața Tricolorului, urmată de depunerea acestuia la Biserica „Sfânta Înviere”.
Vineri, 26 iunie, de la ora 11:00, se va desfășura ceremonialul militar și religios dedicat Zilei Drapelului Național.
La organizarea evenimentului participă Inspectoratul de Jandarmi Județean „Bogdan Vodă”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina”, Batalionul 17 Vânători de munte „Dragoș Vodă” Vatra Dornei, Primăria Municipiului Suceava, Prefectura Județului Suceava și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Intră acum și în grupul de





