Intră acum și în grupul de
Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a inițiat un proiect de hotărâre prin care se modifică art. 47 din Regulamentul de organizare și desfășurare a transportului în regim de taxi, aprobat prin H.C.L. nr. 322/2025.

Conform propunerii, se instituie taxa de staționare pe domeniul public a autovehiculelor taxi în stațiile din municipiu, în cuantum de 300 lei/an/autovehicul, începând cu 1 ianuarie 2026. Scadența de plată este stabilită la data de 31 decembrie a fiecărui an, iar neachitarea la termen va atrage penalități de întârziere, conform Codului de procedură fiscală.
Restul prevederilor Hotărârii nr. 322/2025 rămân neschimbate. Proiectul urmează să fie supus spre dezbatere și aprobare Consiliului Local al Municipiului Suceava.
Proiectul de hotărâre va fi dezbătut în proxima ședință a Consiliului Local.
Intră acum și în grupul de





