Acasă Actualitate Educație pentru viață și responsabilitate juridică. ISJ Suceava a marcat Ziua Justiției...

Educație pentru viață și responsabilitate juridică. ISJ Suceava a marcat Ziua Justiției prin „Procesul simulat – Traficul și consumul de droguri”


Intră acum și în grupul de

Inspectoratul Școlar Județean Suceava a organizat joi, 3 iulie 2026, un eveniment educativ și preventiv de impact, dedicat Zilei Justiției. Sub titlul „Procesul simulat – Traficul și consumul de droguri”, activitatea a oferit elevilor oportunitatea de a înțelege în mod direct consecințele juridice și sociale ale acestui flagel.

Evenimentul, organizat cu sprijinul judecătorului Iulian Topalea, a reunit elevi entuziaști de la mai multe unități de învățământ de prestigiu din municipiul Suceava: Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Colegiul Național „Petru Rareș”, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” și Școala Gimnazială Nr. 4.

Inspectorul școlar general, prof. Nicolae-Ciprian Anton, și inspectorul școlar pentru educație permanentă, prof. Tatiana Vîntur, au participat activ la această inițiativă, fiind alături de tinerii dornici să descopere mecanismele legii și importanța alegerilor responsabile în viață.

Prin simularea unui proces real, elevii au experimentat dinamica unei săli de judecată, conștientizând gravitatea fenomenului traficului și consumului de droguri. Activitatea interactivă a contribuit la dezvoltarea spiritului civic și la formarea unui comportament preventiv în rândul tinerilor.

Un moment emoționant al evenimentului a fost acordarea unei Diplome de excelență inspectorului școlar general, prof. Nicolae-Ciprian Anton, de Anca Cazacu, președintele Curții de Apel Suceava. Distincția reprezintă o recunoaștere a parteneriatului solid dintre instituțiile de învățământ și cele juridice, precum și a eforturilor constante depuse pentru educația juridică în școlile sucevene.

„Continuăm să susținem activitățile care definesc caractere și formează cetățeni informați și implicați”, au transmis reprezentanții ISJ Suceava.


Intră acum și în grupul de