Suceveanul Codrin Dascălu se numără printre cei șase handbaliști evidențiați de Federația Europeană de Handbal (EHF) înaintea debutului Campionatului European de Tineret M20, competiție care se va desfășura în perioada 8-19 iulie, la Cluj-Napoca și Turda.

Într-un material publicat astăzi pe site-ul oficial al forului continental, EHF subliniază performanțele interului stânga al CSU Suceava.
La precedentul Campionat European al acestei generații, desfășurat în 2024, Codrin Dascălu a fost principalul marcator al echipei naționale a României, reușind să înscrie 40 de goluri.
Deși tricolorii au încheiat competiția pe locul 22, evoluțiile sale i-au adus includerea în prestigiosul program „Respect Your Talent” al EHF.
Federația Europeană remarcă, de asemenea, că spre deosebire de ceilalți jucători din selecție, suceveanul a evoluat vara trecută la Campionatul Mondial U21, deși făcea parte dintr-o categorie de vârstă inferioară. În cadrul acelei competiții, încheiate de România pe locul 15,
Dascălu s-a remarcat în special prin numărul mare de pase decisive, situându-se printre liderii întrecerii la acest capitol.
Naționala de tineret a României, antrenată de suceveanul Bogdan Șoldănescu, se pregătește intens în această perioadă la Turda.
Tricolorii vor disputa sâmbătă, 4 iulie, de la ora 17:00, în Nova PG Arena, ultimul meci de verificare înaintea startului Campionatului European, împotriva echipei similare a Franței.
La competiția continentală, CSU Suceava va fi reprezentată cu de selecționerul Bogdan Șoldănescu și de șapte jucători: Răzvan Rîpă, Teodor Ilucă, Emanuel Șerban, Codrin Dascălu, Eduard Rusu, Ianis Chiruț și Nicolas Zapodianu.
Intră acum și în grupul de





