Intră acum și în grupul de
Inspectoratul Școlar Județean Suceava a anunțat numărul contestațiilor depuse la sesiunea iunie-iulie 2026 a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a.
Conform datelor oficiale, au fost înregistrate:
- 273 de contestații la Limba și literatura română
- 119 contestații la Matematică
Totalul contestațiilor depuse la nivelul județului Suceava este de 392.
Centrul Regional de Contestații – Evaluare Națională 2026 este organizat la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava.
Conform calendarului oficial, soluționarea contestațiilor va avea loc în perioada 4-7 iulie 2026, iar afișarea rezultatelor finale este programată pentru 8 iulie 2026.
„Procesul de evaluare și soluționare a contestațiilor se desfășoară cu maximă rigurozitate și transparență, respectând toate prevederile metodologice în vigoare”, a precizat Inspectorul Școlar General, prof. Nicolae-Ciprian Anton.
Rezultatele inițiale ale Evaluării Naționale au fost afișate pe 30 iunie, iar contestațiile reprezintă o etapă importantă prin care elevii și părinții pot solicita reverificarea lucrărilor.
Intră acum și în grupul de






