Primar sucevean amenintat cu moartea de un consatean


Intră acum și în grupul de

Edilul şef al comunei Vicovu de Jos a fost ameninţat cu moartea, joi în jurul prânzului, de un consătean de 66 de ani care a dat buzna peste el, în timp ce se afla în biroul de conducere, proliferând tot felul de injurii şi spunând că îl împuşcă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, insp.princ. Gabriel Panţiru, polițiștii s-au deplasat imediat la faţa locului, constatând că un grup de cetăţeni din comună, aproximativ 10 persoane, se aflau împrejurul bărbatului, acesta fiind căzut la pământ, pe holul clădirii în construcţie din spatele primăriei.

„La apariţia echipajului, cetăţenii respectivi au indicat că persoana căzută la pământ ar poseda o armă cu care l-ar fi ameninţat pe primar astfel că poliţiştii au recurs la încătuşarea lui şi conducerea acestuia în sediul Secţiei nr.4 Poliţie Rurală Vicovu de Jos, stabilindu-se totodată că în timpul incidentului doi localnici, de 39 şi respectiv 40 de ani, i-au aplicat consăteanului câteva lovituri cu picioarele în zona capului, pe fondul unei stări de indignare”, ne-a declarat Gabriel Panţiru.

Organele de ordine au procedat şi la o percheziţie corporală asupra bărbatului, dar nu s-a găsit asupra sa vreo armă sau alte obiecte şi având în vedere că acesta acuza dureri la nivelul toracelui, a capului şi a membrelor a fost anunţată ambulanţa, care l-a transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde a fost internat multiple fracturi costale, pentru care necesită un număr de aproximativ 20 de zile îngrijiri medicale.

Cercetările derulate în continuare de poliţişti au stabilit că incidentul s-a petrecut pe fondul unei situaţii conflictuale între membrii Obştii – Composesorat a comunei Vicovu de Jos. „Vicoveanul de 66 de ani este nemulţumit şi de faptul că primarul refuză să pună în posesia obştii o suprafaţă de teren cu vegetaţie forestieră, astfel că în calitate de reprezentant al membrilor obştii, joi în jurul prânzului s-a prezentat la Primăria Vicovu de Jos şi pe fondul unei stări de nervozitate, a intrat în biroul primarului, unde în prezenţa unui angajat al primăriei a început să-i adreseze ameninţări şi injurii, care au fost auzite de mai multe persoane aflate în faţa primăriei, prin geamul aflat deschis al biroului”, ne-a mai declarat Gabriel Panţiru.

Indignaţi de ceea ce au auzit oamenii au dat buzna în sediul primăriei, de unde l-au luat pe sus pe consăteanul lor şi l-au condus forţat în clădirea noului sediu al administraţiei publice locale aflată în construcţie, unde a fost găsit de patrula de poliţie.

Din cercetările efectuate s-a mai stabilit faptul că vicoveanul este deținător legal de armă de foc şi astfel, ţinând cont de evenimentul produs, a fost sesizat Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Suceava, în vederea efectuării unui control la armamentul deținut de acesta și reevaluarea avizului de port-armă.


Intră acum și în grupul de