BACALAUREAT 2012: Subiectele de la proba scrisa de Limba si literatura romana


Intră acum și în grupul de

Subiectele de la prima probă scrisă a examenului de bacalaureat, cea de Limba şi literatura română, au ajuns în sălile de examen în jurul orei 9. Elevii au avut la dispoziţie 3 ore pentru a le rezolva.

Potrivit gandul.info, la primul subiect, elevii au primit un fragment din romanul “Craii de Curtea-Veche”, de Mateiu Caragiale, şi au avut de rezolvat 9 cerinţe care vizau cunoştinţele de vocabular şi teorie literară, precum şi capacitatea de a întelege şi comenta un text literar.

La subiectul al II-lea, aceştia au avut de redactat un eseu despre calităţile umane pornind de la un citat din Lucia Blaga: “Nu e de ajuns să ai mari calităţi, trebuie să ştii cum să le foloseşti cu rost”.

La subiectul al III-lea, absolvenţii claselor a XII-a au avut de elaborat un eseu despre tema şi viziunea despre lume dintr-un text poetic studiat de Mihai Eminescu.

Marţi, 3 iulie, are loc proba scrisă la limba maternă, miercuri este programată proba obligatorie a profilului, iar vineri, proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele se afişează duminică, 8 iulie.


Intră acum și în grupul de