Achitare de conturi cu incendieri de masini, in Gura Humorului, miercuri dimineata


Intră acum și în grupul de

Alarma a răsunat prelung la detaşamentul de pompieri Gura Humorului, puţin după orele 04:00 ale zilei de miercuri, lucrătorii ISU fiind chemaţi în ajutor pentru stingerea unui autoturism înghiţit de flăcări pe strada Obor din localitate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, plt.maj. Alin Găleată, imediat la faţa locului s-a deplasat Garda de intervenţie Gura Humorului cu o autospecială pentru localizarea şi lichidarea incendiului care, la sosirea pompierilor se manifesta violent la o maşina marca Logan.

Aproape de orele 05:00, flăcările au fost lichidate, dar incendiul a mistuit 95% din autoturism, actele maşinii şi cele personale ale proprietarului.

„Din primele cercetări, a rezultat că incendiul a avut drept cauză folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Flăcările au izbucnit din spatele autoturismului, iar la câţiva metri de acesta a fost găsit un recipient în care se afla combustibil”, ne-a declarat Alin Găleată.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar cazul a fost preluat de organele de cercetare penală pentru stabilirea cu exactitate a modului de izbucnire al flăcărilor şi identificarea celui care se face vinovat de incendierea autovehiculului.


Intră acum și în grupul de