Doua comandamente lunare pentru urmarirea lucrarilor la noul spital din Falticeni

Începând din această lună, urmărirea derulării lucrărilor pe şantierul noului spital municipal din Fălticeni va fi făcută în cadrul comandamentelor ce vor fi organizate la interval de două săptămâni, informează Primăria Fălticeni, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, un prim comandament a avut loc marţi, 3 iulie, la sediul Primăriei Municipiului Fălticeni. La întâlnire au participat primarul Gheorghe Cătălin Coman, viceprimarul Gheorghe Aldea, conducerea Spitalului Municipal Fălticeni, firmele de construcţie care derulează contractul de lucrări, proiectantul, dirigintele de şantier.

“Au fost discutate problemele tehnice apărute în derularea contractului de lucrări şi soluţiile pentru depăşirea acestor probleme, respectiv pentru adaptarea proiectului la cerinţele actuale de acreditare a unităţilor medicale din România. Împreună cu firmele de construcţie au fost stabilite măsuri pentru urgentarea lucrărilor”, se arată în comunicatul Primăriei Fălticeni.

Până la această dată, din punct de vedere financiar, au fost efectuate şi decontate în contul lucrărilor efectuate 25% din fondurile alocate de Ministerul Sănătăţii pentru anul 2012, ceea ce reprezintă aproximativ 10% din valoarea totală a investiţiei de la Fălticeni.