Tanar de 17 ani, gasit spanzurat intr-o padure, la doar 500 de metri distanta de casa


Intră acum și în grupul de

Un văl negru parcă s-a asezat peste minţile unui adolescent de 17 ani din localitatea Ulma, judeţul Suceava, în ultimele zile. Nimeni nu poate spune la această oră cu exactitate care au fost motivele unui asemenea gest, cert e doar faptul că băiatul a fost găsit în jurul prânzului spânzurat de un arbore în pădurea ce aparţine Ocolului Silvic Falcău, mai exact la o distanţă de numai 500 de metri de casă.

Din datele obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, băiatul plecase de acasă, unde locuia cu tatăl şi bunica sa, încă din data de 25 iunie fără a se mai întoarce.

O altă persoană de sex masculin a încheiat socotelile cu viaţa vineri după-amiază. Potrivit organelor de ordine omul se afla la pescuit pe malul râului Suceava, sub podul CFR din cartierul Iţcani al municipiului reşedinţă de judeţ. La un momendat victima a intrat în apă fiind prins de curenţi şi nemaieşind la suprafaţă.

La faţa locului a fost solicitată imediat prezenţa unui echipaj de pompieri aparţinând ISU Suceava. „Ajunşi la faţa locului, militarii, cu ajutorul bărcii pneumatice şi a accesoriilor din dotare specifice unor astfel de intervenţii, au “periat” zona indicată de martori. După aproximativ o oră şi jumătate de căutări, victima a fost găsită în aval de locul unde a fost văzută ultima oară, la o adâncime de aproximativ trei metri. Trupul neînsufleţit a fost predat organelor abilitate pentru stabilirea identităţii şi a împrejurărilor în care bărbatul s-a înecat” ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului, plt.maj. Alin Găleată.


Intră acum și în grupul de