Atacat cu batele de doi barbati necunoscuti, pe cand se afla cu animalele la pascut


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 60 de ani din localitatea Arbore, judeţul Suceava, a fost atacat cu bâtele de două persoane necunoscute, în timp ce se afla cu animalele la păscut.

Cercetările efectuate de organele de poliţie au stabilit că omul a mers miercuri în jurul orelor 15:00 cu animalele la păscut, patru vite şi şapte oi, într-un loc unde acesta deţine 1,5 hectare de teren agricol. În jurul orelor 20:00, în zonă şi-au făcut apariţia doi bărbaţi necunoscuţi de om şi care, fără nici un motiv, s-au năpustit asupra lui lovindu-l cu bâtele pe care le aveau unde au apucat, în cap, peste corp şi picioare, după care au părăsit locul faptei.

Plin de lovituri, omul s-a deplasat cu greu de la locul producerii incidentului până la locuința unei consătence, care a anunţat imediat poliţia şi ambulanţa.

Transportat de urgenţă la Spitalul din Rădăuţi victima a fost internată pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate, iar organele de ordine încearcă să afle acum cine au sunt atacatorii cu bâte.


Intră acum și în grupul de