Hot prins de organele de ordine, pe cand se delecta cu bautura gasita in casa unde a dat spargerea


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 61 de ani din Mihoveni a fost prins de organele de ordine în timp ce se delecta cu băutura găsită în casa unde tocmai dăduse spargerea.

Potrivit datelor oferite de Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, totul s-a petrecut în noaptea de luni spre marţi, când pe strada Principală din satul Mihoveni, comuna Şcheia, o patrulă mixtă poliție-jandarmi a constatat faptul că geamul unei locuinţe, ce are vedere în curte este larg deschis, deşi se cunoştea faptul că în acel imobil nu locuieşte nimeni.

Ca urmare a acestei sesizări, organele de ordine s-au deplasat în incinta locuinţei în cauză unde, în prezenţa a doi martori asistenţi, l-au identificat pe un bărbat de 61 de ani, din aceeaşi localitate, care a pătruns în casă forţând geamul din faţa locuinţei.

Luat la întrebări, bărbatul a declarat că a pătruns în imobil pentru a sustrage băuturi alcoolice, ştiind că proprietarul casei nu locuieşte acolo, iar la poarta locuinţei, acesta are un chioşc alimentar.

“Suspectul a consumat două sticle de bere în beciul imobilului în cauză, iar a treia o avea asupra sa intenţionând să o sustragă. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat”, ne-au mai comunicat sursele citate.


Intră acum și în grupul de