Doi soti din Scheia au ajuns in stare grava la spital, dupa ce s-au rasturnat cu caruta


Intră acum și în grupul de

Doi soţi din localitatea Şsceia, judeţul Suceava, au ajuns de la muncile câmpului direct pe patul de spital, ambii fiind în stare gravă.

Potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava, incidentul a avut loc marţi, în jurul orelor 11:50, când cei doi se deplasau cu ajutorul unui atelaj hipo, condus de bărbatul în vârstă de 70 de ani, pe un drum agricol situat în apropierea DN 17.

În timpul unui viraj la stânga, calul s-a speriat răsturnând căruţa încărcată cu paie, atât căruţaşul cât şi femeia de 64 de ani căzând împreună cu încărcătura.

În urma incidentului, victimele au fost transportate la spital, bărbatul alegându-se cu „fractura coastelor III şi IV”, necesitând pentru vindecare 40 – 45 de zile îngrijiri medicale, iar soţia cu „ruptură de splină şi intervenţie chirugicală de urgenţă”, necesitând pentru vindecare până la 55 de zile îngrijiri medicale.

Potrivit surselor citate, conducătorul atelajului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.


Intră acum și în grupul de