Experti putini, dosare multe

Prefectura Suceava informează că în cadrul şedinţei Comisiei judeţene Suceava pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria şi a Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, din data de 26.07.2012, desfăşurată la sediul Instituţiei Prefectului – judeţul Suceava, s-au analizat un număr de 31 de dosare depuse.

Au fost aprobate un număr de două dosare depuse în baza Legii nr. 9/1998, cu rapoarte de expertiză, cuantumul total al despăgubirilor fiind de 175. 267 lei. Pentru un număr de 27 de dosare cu rapoarte de expertiză depuse în baza Legii 290/2003 cuantumul total al despăgubirilor este de 2.046.577 lei.

În acest moment, la nivelul Comisiei judeţene activează o singură comisie tehnică de experţi.

Pentru ca evaluările prin care se stabileşte valoarea despăgubirilor pentru terenuri, recolte, construcţii cu destinaţie de locuinţă şi anexe gospodăreşti, despăgubiri acordate în baza cererilor depuse în baza Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003 să se efectueze în termen util, s-au făcut demersuri către un număr de 6 instituţii descentralizate şi deconcentrate din judeţul Suceava, în vederea desemnării unor persoane care să efectueze evaluări.

“Demersul vine în întâmpinarea doleanţelor exprimate atât în scris, cât şi cu ocazia audienţelor, de către persoanele îndreptăţite în baza acestor legi. La nivelul instituţiei noastre se înregistrează anual sute de petiţii, memorii, sesizări, audienţe, notificări, completări, având ca obiect dosarele privind acordarea de despăgubiri în baza legilor speciale indicate”, a declarat Florin Sinescu, prefectul judeţului Suceava.